EXCLUSIV | Detaliul care le-a dat de înțeles jucătorilor de la CFR că va reveni Dan Petrescu. Ce s-a întâmplat la club

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu, înapoi la CFR, părea un lucru imposibil de realizat, până în această săptămână. Finanțatorul clujenilor nu i-a putut garanta acestuia că din punct de vedere financiar nu vor fi probleme, iar acesta a fost motivul pentru care primele negocieri s-au blocat, iar Minteuan a ajuns principal. Lucrurile s-au rezolvat însă, în aceste zile. Nelu Varga a decis să bage din nou mâna în buzunar, pentru a nu rata șansa de a mai lua un titlu. În plus, clujenii era într-un program de strictă monitorizare din partea UEFA, din pricina datoriilor existente. Astfel s-a creat cadrul propice pentru reluarea negocierilor cu Dan Petrescu. Înțelegerea inițială însemna un contract pe doi ani și jumătate, iar principalul obiectiv era accesul în grupele Europa League.

Jucătorii n-au primit până în această dimineață niciun anunț oficial, în privința schimbării antrenorului. Totuși au fost lucruri care le-au dat de gândit, în această săptămână. S-au achitat cele 3 prime de joc restante, iar ieri au intrat și salariile neplătite, pe luna ianuarie și li s-a promis că luni, pe data normală de încasare a banilor, vor intra și salariile pe luna februarie, astfel ca jucătorii să fie cu banii la zi.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×